Singurul candidat la șefia Camerei Deputaților a fost reales în funcție

Singurul candidat la șefia Camerei Deputaților a fost reales în funcție
Publicat: 20/12/2012, 17:25
Actualizat: 22/05/2015, 00:21

Liderul PSD Valeriu Zgonea a fost ales, joi, președinte al Camerei Deputaților.

Zgonea a fost singurul candidat la această funcție. El a fost ales cu 345 de voturi „pentru” și 38 de voturi „împotrivă”, câștigând astfel, un nou mandat în fruntea acestui for legislativ.

Votul a fost secret, cu buletine. La ședință au participat 390 de deputați din totalul de 409.

Potrivit Regulamentului Camerei, președintele se alege cu votul majorității deputaților. Mandatul lui Zgonea este unul pe durata mandatului Camerei Deputaților.

Zgonea a luat cuvântul de la tribuna Camerei și i-a felicitat pe deputați pentru mandatele obținute, manifestându-și speranța ca aceștia să se ridice la demnitatea pe care le-au acordat-o cetățenii.

El le-a mulțumit deputaților pentru încredere și i-a asigurat și pe cei din opoziție, și pe cei de la guvernare că va face tot ce-i stă în putință pentru a duce la sfârșit acest mandat.

„Președinția Camerei e o mare onoare pentru orice cetățean, dar și o uriașă responsabilitate”, a spus Zgonea.

El a precizat că își dorește ca în această legislatură rolul Parlamentului să crească, prin oferirea de dezbateri de substanță despre viitorul României. „Trebuie să arătăm că 412 uniți însemnă mai mult decât 312 dezbinați”, a subliniat Zgonea.

El a admis că imaginea Parlamentului este una prostă și a spus că prioritatea acestei legislaturi trebuie să fie recâștigarea încrederii cetățenilor în această instituție.

Crin Antonescu a fost ales, miercuri, președinte al Senatului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase...
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Banii se plătesc pe card românilor într-o săptămână. Ordin la Guvern: Să nu se piardă...
Roxana Vancea, fosta asistentă de la „Neatza”, revine în televiziune
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Mesajul transmis de milionar Nick Rădoi după ce a suferit mai multe operații: ”Durerile au...
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Pandemia de COVID-19, minoră în comparație cu bacteriile rezistente la medicamente
×